Biserica Adventista Romana - Roma

Africa o port in suflet

Nu stiu ce simt altii, dar nu poti ramane nesimtitor la tot ceea ce este legat de acest continent uitat de lume, mai mult sau mai putin cunoscut. Si cum ai putea sa-l cunosti fara a te apleca cu destula seriozitate si atentie asupra fenomenelor care se petrec acolo. Multi in dorinta de a descoperi noi senzatii se avanta cu adrenalina la maxim sa vada, sa auda, sa pipaie cu mainile lor vesmintul prafuit al salbaticei africi in aventuri costisitoare si pline de pericole. Dar safari nu poate sa umple masura crapata prin care s-a scurs simtamantul milei fata de scheletele umblatoare in cautare de hrana, imbracaminte, medicamente, compasiune  si dragoste.

Oare n-I l-am putea imagina pe Dumnezeu intr-un astfel de safari cu camera de filmat in mana pentru a prinde imagini inedite cu care mai apoi sa se laude in fata universului intreg? Lumea pe care am descoperit-o acolo pare a fi desprinsa din romanul cunoscutului scriitor francez Victor Hugo “Mizerabilii” (franceza:Les Miserables) terminat in 1862 in timp ce se afla in exil. Africa pare mai mult decat o inchisoare si acolo gasesti prizonieri ai mortii in asteptarea sentintei lui Dumnezeu sau a spiritelor rele.

Dar Dumnezeu a gasit cu cale sa le ofere ceva mai bun si a trimis ingerii Sai sa le intinda o mana de ajutor. Caci cum altfel as putea numi pe aceia care au raspuns chemarii Sale “iata-ma, trimite-ma”. Lasand confortul si civilizatia, renuntand la libertatea lumii civilizate pentru a deveni robi ai lui Dumnezeu. In Namibia am descoperit acesti oameni minunati care cu fetele radiind de pacea lui Hristos au reusit sa lase totul pentru a-L urma. In marea de nevoi se vede o licarire de speranta pentru cei a caror soarta, daca-i putem spune asa, este destul de cruda. Si ceea ce fac nu este nici usor si nici putin lucru pentru ca nevoile sunt mult prea mari iar resursele de care dispun le primesc doar prin credinta.

O credinta intr-un Dumnezeu mare si minunat care niciodata nu este in criza. Iar cand le asculti istorisirile ti se umple inima de bucurie. Familia Neacsu Sorin si Aida au reusit sa puna pe picioare un centru scolar unde copiii traiesc sapte zile din sapte pe saptamana beneficiind de educatie, masa cazare, un cadru moral si spiritual sanatos. O alta familie li s-a alaturat, Liviu si Larisa Paun si alti voluntari: Ovidiu, Diana, Carmen, etc.. Din cand in cand vin si medici, iar clinica devine supraaglomerata si vin toti cei cu probleme serioase, cand asa cum ne exprimam noi, cutitul le-a ajuns la os. Ambulanta este un fel de ceva bun la toate care nu poate depasi sase-sapte km. la ora. Trec zile bune pana cand afla toti din satele dimprejur ca la clinica au sosit medici, si daca acestia din urma vin pentru o perioada scurta asa cum si noi am stat doar trei saptamini, se intampla sa vina de departe bolnavi dupa plecarea lor si sa se intoarca cum au venit.

 Cand eram copil am vazut un film care se chema “Cerul si Iadul”,  poate cei de varsta mea si-l amintesc, dar in Africa cerul si iadul nu par a fi un film. Pe deoparte lipsurile, boala si mizeria, iar pe de alta parte amabilitatea, rabdarea, bucuria de a trai cum nu le gasesti in alta parte. Marea familie crestina de culoare, desi cateodata ii judecam gresit, ne-a putut da lectii despre viata in Hristos care simplu as rezuma-o intr-un text biblic ”Bucurati-va totdeauna in Domnul, iarasi zic bucurati-va..” . Nu este de mirare ca biserica creste simtitor ca pe timpul apostolilor. Oare in acele tinuturi aride sa fi inceput ploaia tarzie?

Cine merge in Africa isi asuma si riscul de a se imbolnavi dar nu in sensul negativ. Te macina un dor de a reveni pe acele meleaguri pentru ca acolo i-L gasesti pe DUMNEZEU. M-am bucurat dupa ce ne-am intors acasa cand am auzit tinerii ca vor sa mearga sa dea o mana de ajutor in Africa.

Nu este usor nici din punct de vedere financiar, cheltuielile ti le platesti singur si nu sunt deloc neglijabile, totusi pentru cei care nu reusesc sa suporte o asa deplasare le recomand  sa-si aduca aminte de cateva versuri dintr-o frumoasa cantare care suna asa: “De nu poti strabate marea, ca un sol intre pagani, Totusi poti vorbi de Domnul, Intre-ai tai si-ntre vecini”. Si pentru a vorbi de Domnul nu ajung cuvintele, se cere o viata de daruire pentru ca sacrificiul mi se pare un cuvant prea mare care i se potriveste doar lui Hristos. Sa daruiesti cate putin din muntele de binecuvintari pe care Dumnezeu ti le-a dat.

Cornel Gruitoiu – Roma

cornel g africa