Biserica Adventista Romana - Roma

Program spiritual – ISUS MI-A SALVAT VIAȚA

In Sabatul din  data de  4/05/2019 ,copii de la Scoala de Sabat ,,JUNIORII ” au pregatit  după masă un program  spiritual   cu privire la Salvarea omului păcătos,  de aceea acest program a fost intitulat  : ,, JESUS SAVED MY LIFE” – adica ,, ISUS MI-A SALVAT VIAȚA ” , mesajul era chiar scris și pe tricourile lor care le purtau , scopul lor fiind să fie purtat si la alte activități și chiar pe stradă, ca atunci când acest mesaj  este citit de trecători, să fie doritori și să întrebe  ce înseamnă acest mesaj,așa copii au posibilitatea  de a intra mai usor in contact cu oamenii, și pot să depună o frumoasă mărturie despre Domnul Isus .

    Acest program in care copii s-au pregatit destul de bine și la care au participat cu toții  au dorit să readucă aminte încă o dată  cât de important  este  prezența, studiul si împărtășirea unor experiențe unii cu altii in cadrul Scolii de Sabat copii.

    A fost mișcător   să vedem  sceneta surdomutului creștin spune  Paul unul dintre instructori cum copii   au intrat in rolurile lor ,adică  acest student  surdmut a fost nevoit sa se mute la o altă Universitate ,in care colegii lui il prindeau in de râs, văzând că el citește in fiecare zi Biblia ,in parcul din Campusul Universității. Văzând studentul nostru comportamentul  acestor colegii  a dorit tare mult  să-i poarte in rugăciunile lui și rugaciunea lui spunea așa:  ,, Doamne fă te rog doar un singur lucru ,nu vreau sănătate pentru mine ,ci doar fă ca intr-o zi toți acești tineri să dorească să te urmeze …  Amin ” .

    Și nu a durat mult timp,că  Domnul nu a întârziat  sa-i raspunda , pentru chiar așa sa întâmplat, totii rând pe rând au dorit sa-L cunoască pe Isus  . ( pentru a vedea programul  vezi link …)

  Așa  că chiar dacă acest student surdmut a fost tratat rău de colegii lui ,el a avut incredere și a știut că misiunea lui de crestin  este cu totul alta, aceea de a face de cunoscut pe Domnul  și Salvatorul Său  !

  Pentru că a crezut pe cuvant pe Isus când spune : ,, Despărțiți de Mine, nu puteți face nimic ” fără Dumnezeu suntem nimic ,de aceea  îndemnul  și invitația nostră este vino Domnul te așteaptă.

   Vrei să cunoști mai multe te invităm sa vii de la ora 9:30 Sâmbăta in piața Vulture nr.1