Biserica Adventista Romana - Roma

“Respins pe pământ. Acceptat în cer”

Morgan

Reverendul Doctor George Campbell Morgan s-a născut la o fermă din Tetbury, Anglia, în familia lui Welshman George Morgan, pastor baptist și Elizabeth Fawn Brittan . În 1873, în jurul vârstei de 10 ani Morgan a auzit pe DL Moody și pe  Ira Sankey pentru prima dată  cu ocazia unor conferinţe biblice, și efectul predicării lui DL Moody, combinat cu dedicarea părinții lui, a făcut o impresie atât de puternică asupra tânărului Morgan, încât la vârsta  de 13 ani  el a predicat prima sa predică în Monmouth Methodist Church. Doi ani mai târziu el predica în mod regulat în capele din împrejurini, iar mai târziu în toată țara.

În 1883 a început să predea la Jewish Collegiate School, dar în 1886, la vârsta de 23, el a părăsit profesia de cadru didactic și s-a dedicat predicării și prezentării Studiilor  Biblice. Acest timp cât a lucrat ca profesor a fost un timp de criză și disperare, pe care el a numit-o “eclipsa”; a fost un moment de căutare de răspunsuri . După această perioadă de luptă, a citit și aprofundat tematic Sfintele Scripturi.  Morgan obişnuia să spună despre acest timp, “Biblia m-a găsit pe mine”. Pe 22 mai 1888 pe când susținea examenul de admitere pentru slujba de pastor la Wesleyan Methodist Church, Morgan a cedat emoțiilor cauzate de sala goală și sub privirile atente  ale celor trei examinatori prezenți a ratat examenul. Două săptămâni mai tărziu, numele său apărea pe lista celor care nu au fost admiși.

În cartea „A Man of the Word” Jill Morgan nora lui Campbell scrie despre acest episod: „După ce i-a telegrafiat tatălui său un singur cuvânt –respins– s-a aşezat la masa de lucru şi a scris în jurnal : „Totul pare sumbru, totuși El le știe mai bine!”.  Foarte curând a venit răspunsul din partea tatălui său: „Respins pe pământ. Acceptat în Cer. Semnat -Tatăl tău-!”  Aceste cuvinte au fost un nou avânt pentru tânărul evanghelist.  A devenit unul dintre marii predicatori ai lumii. Reputația sa ca predicator și interpret al Bibliei a crescut repede în toată Marea Britanie și s-a răspândit în Statele Unite. A slujit ca pastor la Westminster Chapel din 1904 până în 1919, şi din1933 până în 1943. La predicile lui participau în mod regulat mii de oameni. Succesul predicării sale era ascuns în viața sa de rugăciune, studiu și consacrare înaintea lui Dumnezeu. Despre el se poate spune; un om și o viață consacrate lui Dumnezeu.

Poate zilele acestea ai trecut printr-o situaţie mai grea din viaţa ta; sau poate te simţi singur şi descurajat. Poate că ai pierdut un examen sau poate ai picat la ceea ce obişnuim să spunem “examenul vieţii”- indiferent în ce ar consta acest examen. Este posibil să te simţi izolat sau neapreciat sau poate cele mai bune efortulri ale tale şi intenţiile tale de bine sunt aspru criticate sau luate în râs. Nu uita aceste memorabile cuvinte prin care  Welshman George Morgan, tatăl înţelept şi-a încurajat fiul: Respins pe pământ. Acceptat în Cer. -Tatăl tău-!”.  Aceste cuvinte sunt adresate chiar ţie.

Iată un citat inspirat: „Este o lucrare a credinţei să te încrezi liniştit în Dumnezeu în ceasul cel mai întunecat, oricât de sever încercat şi bătut de furtună ai fi, şi să simţi că Tatăl nostru este la cârmă. Numai ochiul credinţei poate privi dincolo de circumstanţe şi poate preţui valoarea bogăţiilor veşnice”.(E.G.White,T4 526)

Aceste exemple de statornicie omenească în tăria puterii divine sunt o mărturie pentru lume despre corectitudinea făgăduinţelor lui Dumnezeu – despre continua prezenţă a Lui şi a haru Lui susţinător. Când priveşte la aceşti oameni umili, nu poţi să nu înalţi o rugăciune de mulţumire pentru ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi şi nu poţi să nu te angajezei cu toată inima să trăeşti pentru Dumnezeu şi pentru semeni! Doamne ajută-ne şi pe noi!
(articol prelucrat după http://www.thewordforlife.org, http://en.wikipedia.org/wiki/G._Campbell_Morgan şi http://text.egwwritings.org)